Asigurari

Alina OSOIANU a revenit in functia de Director Executiv al BNAA


La inceputul acestui an, Biroul National al Asiguratorilor de Autovehicule din Moldova (BNAA) si-a ales o noua conducere. Astfel, incepand cu data de 6 ianuarie 2020 in functia de Director Executiv al Biroului a fost aleasa ALINA OSOIANU, care a mai detinut aceasta functie in perioada 2015-2018.

"Prin suportul acordat de catre membrii Biroului am revenit in functia de Director Executiv. Imi propun ca in acest mandat sa imbunatatim calitativ performantele obtinute in ultimii patru ani, timp in care s-a demonstrat ca Biroul din Moldova poate fi un partener de incredere. Vom  implementa prin consens  cele mai bune practici si vom menține focusul  pe  indeplinirea angajamentelor asumate", a declarat Alina OSOIANU pentru xprimm.md.

Alina OSOIANU are o experienta indelungata in domeniul reglementarii si supravegherii in asigurari, fiind absolventa Facultatii de Drept a Universitatii de Stat din Moldova si a unui master in Drept Economic. A debutat in asigurari in anul 2006 la o companie de asigurari,  iar din anul 2007 a ocupat diverse functii in cadrul Comisiei Nationale a Pietei Financiare (CNPF). Incepand cu anul 2014 detinut functia de Sef al Directiei Reglementare si Autorizare Asigurari, Directia Generala Supraveghere Asigurari, CNPF, iar din 2015-2018 a detinut functia de Director Executiv al BNAA.

BNAA este o asociatie profesioanala a asiguratorilor care practica asigurari de raspundere civila auto, avand si calitatea de birou national si membru in cadrul sistemului international Carte Verde. De asemenea, BNAA gestioneaza si Fondul de Protectie a Victimelor Strazii, care garanteaza despagubirea persoanelor prejudiciate prin accidente provocate prin intemediul unor vehicule neidentificate sau a caror posesori nu detin asigurare.

In prezent, urmatoarele companii din Moldova pot vinde polite Carte Verde: ACORD Grup, ASTERRA Grup, DONARIS VIG, GENERAL Asigurari, GRAWE CARAT Asigurari, MOLDASIG, MOLDCARGO si MOLDOVA-ASTROVAZ.

Pe piata locala isi desfasoara activitatea in prezent 12 societati de asigurare active care au vandut polite de asigurare in valoare de 1,5 miliarde de lei in 2018, in crestere cu 5,2% fata de anul precedent, arata datele oficiale ale autoritatii de supraveghere (CNPF). In moneda europeana, piata a crescut cu 10%, pana la 77,7 milioane euro, pe fondul aprecierii monedei nationale. In acelasi timp, in primele noua luni din 2019, piata asigurarilor a insumat peste 1,2 miliarde de lei, in crestere cu 11,5% fata de perioada similara din 2018 cand valoarea primelor brute subscrise totaliza 1,09 miliarde de lei.

Share |


Editor: Bianca CIOCOTISAN | Publicat pe 23.01.2020


Create Account



Log In Your Account