Romania

Care sunt avantajele politei de asigurare de garantie vamala comparativ cu o scrisoare de garantie bancara? Afla pe 27 februarie!


In prezent, legislatia vamala permite operatorilor economici sa apeleze la o noua forma de garantare vamala, si anume o polita emisa de societatile de asigurare stabilite pe teritoriul Uniunii Europene.

Spre deosebire de metodele traditionale de garantare in vama - numerar sau Scrisoare de Garantie Bancara, Polita de Asigurare de Garantie Vamala elibereaza, in primul rand, cash-ul colateral, lasand resursele financiare la dispozitia afacerii. De asemenea, aceasta permite ridicarea limitei de garantare, comparativ cu metodele traditionale, asigurand un numar suplimentar de operatiuni vamale, un numar mai mare de parteneri comerciali.

In acest context, CertAsig Insurance and Reinsurance si Deloitte Romania, alaturi de BusinessMark Event Management anunta organizarea evenimentului "Polita de Asigurare Vamala - o alternativa eficienta la Scrisoarea de Garantie Bancara", ce va avea loc pe 27 februarie 2018, la Hotel InterContinental din Bucuresti. Intalnirea reprezinta o invitatie la un mic dejun de afaceri alaturi de unii dintre cei mai buni specialisti de pe piata asigurarilor de Garantii Contractuale si Vamale din Romania. Conferinta este sustinuta de 1asig.ro in calitate de Partener Media.

Scopul evenimentului este de a afla care sunt cele mai importante schimbari legislative si de a cunoaste principalele beneficii ale utilizarii unei Polite de Asigurare de Garantie Vamala comparativ cu o Scrisoare de Garantie Bancara sau numerar.

Participantii au oportunitatea de a se intalni cu urmatorii speakeri:

  • James GRINDLEY, CEO, CertAsig
  • Mihai PETRE, Senior Manager, Customs & Global Trade, DELOITTE Romania
  • Sinziana MUSCALU, Chief of Bond Underwriting, CertAsig
  • Cosmin DINCA, Senior Consultant, Customs & Global Trade, DELOITTE Romania

"Asigurarile de Garantii Contractuale si Vamale reprezinta un produs relativ nou pentru Europa Centrala si Romania. Desi subscrierile de obligatiuni au inceput sa apara in Romania in urma cu aproximativ 7-8 ani, exista inca o slaba cunoastere a modului in care acestea functioneaza si cum pot fi folosite de catre companii. Cel mai des intalnite asigurari in regiune sunt cele de oferta, performata si intretinere, care sunt si cele mai cunoscute. Exista multe alte utilizari ale asigurarilor care pot fi observate si in alte tari. In fapt, Italia are unul dintre cele mai extinse portofolii din Europa si, probabil, din lume. In acest sens, consideram ca putem invata multe de la aceasta piata vasta. CertAsig este un asigurator ce ofera produse specializate si aproximativ 30% din portofoliul nostru il reprezinta asigurarile de garantii. Compania noastra cauta permanent oportunitati de a lansa noi produse si de a raspunde cerintelor clientilor. Pentru ca Polita de Asigurare de Garantie Vamala este subiectul central al conferintei, in mod cert, si potentialul pentru acest produs este semnificativ. Portul Constanta este al doilea cel mai mare din Europa, dupa cel din Hamburg. Si Romania are garantii esentiale cu cinci tari, atat din Uniunea Europeana, cat si din afara UE. Dat fiind faptul ca importurile cresc in Romania, se observa si nevoia unor garantii personalizate. In cadrul CertAsig, vedem acest aspect ca pe o oportunitate interesanta. Suntem norocosi ca acest eveniment reuneste specialistii si liderii pe piata asigurarilor de Garantii Contractuale si Vamale din Romania, care vor impartasi din cunostintele si experienta personala. Sunt sigur ca intalnirea va fi una utila si speram sa stimuleze cunoasterea si utilizarea asigurarilor de garantii in Romania", a declarat James GRINDLEY, CEO, CertAsig.

"Politele de asigurare de garantii vamale sunt utilizate in mod frecvent in tarile membre ale Uniunii Europene, ca urmare a cadrului legislativ permisiv. Scopul nostru il reprezinta promovarea acestora si in mediul de afaceri din Romania. In situatia in care participantul la comertul international este interesat de dezvoltarea activelor companiei, de noi investitii, sau pur si simplu nu dispune de toate resursele neceare, accesarea unui astfel de instrument de garantare, ofera in mod cert oportunitatea de utilizare eficienta a resurselor financiare ale unei companii, eliberand sumele de bani blocate in scrisorile de garantie bancara. Cu siguranta, concluziile evenimentului vor fi pe masura asteptarilor tuturor acelora ce doresc sa isi eficientizeze timpul acordat in obtinerea unei Garantii Vamale precum si costurile pentru utilizarea acesteia, in raport cu castigul oferit", a precizat Sinziana MUSCALU, Chief of Bond Underwriting, CertAsig.

"Introducerea unei noi metode de garantare in relatia cu autoritatea vamala arata inca o data preocuparea constanta a legiuitorului european pentru sustinerea mediului de afaceri, a participantilor la comertul international mai precis. In contextul actual, resursele financiare disponibile in interiorul fiecarei societati deschid constant noi oportunitati de afaceri, noi orizonturi, fiind deosebit de valoroase. De aceea, polita de garantare vamala este un produs deosebit de valoros pentru societatile care nu doresc sa-si blocheze resursele financiare intr-o scrisoare de garantie bancara. Mai mult, aparitia unor noi jucatori in domeniul garantiilor vamale, alaturi de cei traditionali (societatile bancare), va duce la impartirea riscurilor inerente intre mai multi participanti, ceea ce le va face mai usor de controlat si absorbit la un cost din ce in ce mai mic pentru mediul de afaceri", a explicat Mihai PETRE, Senior Manager, Customs & Global Trade, Deloitte Romania.

Conferinta se adreseaza companiilor care realizeaza activitati de import-export, transportatorilor, comisionarilor vamali si brokerilor de asigurari, directorilor generali si financiari. 

Evenimentul este organizat de CertAsig Insurance and Reinsurance si Deloitte, cu sprijinul BusinessMark Event Management si al partenerilor media: 1asig.ro, Financiarul.ro, Jurnalul de Afaceri, Ziare.com, www.transport-business.ro, 100% Construct, SpatiulConstruit.ro, Gazetadestiri, Business24, Calendar Evenimente, Debizz, Revista Valoarea, Transilvania Business, Roportal, Bucuresteni.ro, Administratie.ro, Manager Express, Global Manager, Chalbert, Vox Capital, PRBox, Rbeconnect, Rabbit Media. 

Inregistrarea la eveniment se va face prin completarea formularului online, disponibil pe site-ul BusinessMark  si trimiterea acestuia la office@business-mark.ro.


Share |


Editor: Adina TUDOR | Publicat pe 12.02.2018

Cele mai recente stiri:
» Cum pot brokerii sa contribuie la reducerea numarului de accidente rutiere?
» Costurile breselor de securitate informatica, in crestere la nivel global. Romania, 138 de milioane de alerte de securitate cibernetica in 2017
» Insurance Europe: Asiguratorii europeni saluta proiectul InvestEU
» NASA: Iulie 2018 a fost a treia cea mai calda luna iulie din istorie
» Viorel VASILE, SAFETY Broker: Decontarea directa a determinat cresterea gradului de incredere a clientului in propriul asigurator
» Tu ce punctaj obtii la testul atentiei in trafic?
» 457 de permise retinute de politisti si 80 de certificate de inmatriculare retrase duminica
» Mai multe strazi din Sfantu Gheorghe, inundate, in weekend, dupa o ploaie torentiala
» Mergi la cumparaturi in weekend? Ia si brosura FII TREAZ LA VOLAN!
» RENOMIA a sarbatorit 25 de ani de activitate!







Create Account



Log In Your Account