Romania

Hotararea de deschidere a procedurii falimentului in cazul CertAsig, publicata in Buletinul Procedurilor de Insolventa


Fondul de Garantare a Asiguratilor - FGA anunta ca a luat act de publicarea in Buletinul Procedurilor de Insolventa nr. 13206/11.08.2020, a Hotararii Tribunalului Bucuresti prin care s-a dispus intrarea in faliment a debitoarei CertAsig - Societate de Asigurare si Reasigurare.

Hotararea Tribunalului Bucuresti nu este definitiva la momentul actual. Aceasta devine definitiva daca nu se exercita calea de atac, respectiv apelul, in termen de 7 zile de la data publicarii acesteia in Buletinul Procedurilor de Insolventa. In eventualitatea exercitarii caii de atac, hotararea va ramane definitiva la data solutionarii apelului de catre Curtea de Apel Bucuresti.

"In vederea incasarii indemnizatiilor/despagubirilor, orice persoana care pretinde un drept de creanta de asigurari impotriva asiguratorului in faliment poate formula o cerere motivata in acest sens, adresata Fondului de garantare a asiguratilor, din momentul publicarii Deciziei ASF nr. 209/20.02.2020 (Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 156 din 26 februarie 2020) privind societatea CertAsig - Societate de Asigurare si Reasigurare - S.A., dar nu mai tarziu de 90 de zile calculate fie de la data ramanerii definitive a hotararii de deschidere a procedurii falimentului fie de la data nasterii dreptului, atunci cand acesta s-a nascut ulterior", explica FGA

FGA va prelua evidentele complete de la societatea CertAsig si, potrivit legii, respectiv art. 266 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, va fi in drept sa efectueze plati din disponibilitatile sale catre creditorii de asigurari doar dupa ramanerea definitiva a hotararii de deschidere a procedurii falimentului, doar catre pagubitii care au depus cereri de plata si care au dosarele complete.

Totodata, FGA reaminteste potentialilor creditori de asigurare faptul ca, pe fondul contextului generat de propagarea virusului SARS CoV-2 in Romania, recomanda transmiterea documentelor destinate Fondului in format electronic sau prin intermediul serviciilor postale. Documentele se pot transmite electronic prin intermediul adresei de email: office@fgaromania.ro.

Adresa postala a FGA unde se pot transmite inscrisuri este: Strada Vasile Lascar nr. 31, CP: 020492, sector 2, Bucuresti.

Plata despagubirilor se va face in limita a 450.000 lei pentru fiecare creditor.

Tribunalul Bucuresti a admis pe 29 iunie a.c. cererea de faliment in cazul companiei CertAsig - Societate de Asigurare si Reasigurare, ca urmare a deciziei Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) de retragere a autorizatiei de functionare a acesteia. Cererea de intrare in faliment a fost inregistrata inca din 27 martie 2020, insa, din cauza situatiei create de pandemia COVID-19, abia in iunie a fost admisa de Tribunalul Bucuresti.

Consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara (A.S.F.) a decis, in sedinta din data de 19 februarie 2020, retragerea autorizatiei de functionare a societatii CertAsig - Societate de Asigurare si Reasigurare S.A., ca urmare a faptului ca societatea nu si-a restabilit in termenul prevazut de lege nivelul fondurilor proprii eligibile care acopera cerinta de capital minim (MCR).


Share |


Editor: Andreea RADU | Publicat pe 14.08.2020

Cele mai recente stiri:
» Asigurarile - al patrulea cel mai afectat sector, la nivel global, in contextul pandemiei de COVID-19
» Otilia MIHAI: Romanii, interesati de acoperirea riscurilor imediate sau cu un impact major
» Serviciul de Protectie si Paza Bucuresti cauta asigurator RCA si CASCO pentru parcul auto
» Condamnata pentru emiterea de asigurari RCA si de locuinte in fals
» Sorin GRECEANU, Directorul General al BAAR, a fost ales Vicepresedinte al Consiliului Birourilor (Cob)
» Cat de Grawe sunt lucrurile in asigurari?
» CMU ofera asiguratorilor din UE o oportunitate majora de a-si consolida rolul de investitori pe termen lung
» Pompierii au intervenit in peste 4.000 de cazuri, in doar trei zile: sute de incendii, zeci de accidente rutiere si inundatii
» Mai putin de o saptamana pana la editia a VIII-a a campaniei "Octombrie - Luna Asigurarilor de Locuinte"
» Strategia privind finantele digitale va veni in beneficiul consumatorilor si companiilor din domeniul asigurarilor


Create Account



Log In Your Account