Romania

INFOGRAFIC: Numarul incendiilor in Romania, in crestere. Cate locuinte au fost afectate de acest risc in anul 2017?


Numarul incendiilor inregistrate pe teritoriul tarii noastre a crescut in anul precedent, comparativ cu perioada similara a anului 2016, arata datele furnizate de reprezentantii Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta - IGSU, la solicitarea 1asig.ro.

Astfel, conform datelor IGSU, anul trecut s-au inregistrat, la nivel national, 33.351 de incendii, dintre care 6.914 (circa 21%) s-au manifestat la locuinte. Prin comparatie, in 2016 au avut loc, in Romania, 27.804 incendii, dintre acestea 6.803 (24,5%) manifestandu-se la locuinte.

De altfel, numarul incendiilor si, implicit, al locuintelor afectate de acest risc, a fost in crestere si comparativ cu anii anteriori. Conform datelor publicate de IGSU, in 2015 s-au inregistrat, la nivel national, 26.247 de incendii, dintre care 24% (6.323) s-au manifestat la locuinte, iar in 2014 au fost raportate 20.114 de incendii, dintre care 28% (5.599) au afectat casele romanilor.

Cand au avut loc cele mai multe incendii la locuinte in 2017?

Lunile de iarna raman, in continuare, cele mai problematice cand vine vorba de incendii. Conform datelor furnizate de IGSU, anul trecut, lunile in care serviciile profesioniste pentru situatii de urgenta au avut cele mai multe interventii pentru gestionarea urmarilor incendiilor la locuinte au fost ianuarie (1.279 de incendii), decembrie (756) si februarie (681).

Printre regiunile in care au fost inregistrate cele mai frecvente evenimente de acest tip se numara Bucuresti-Ilfov (677), Suceava (332), Bacau (287), Iasi (283) si Botosani (247).

Care au fost cauzele care au generat cele mai multe incendii la locuinte anul trecut?

Principalele cauze generatoare de incendii la locuinte inregistrate in anul 2017 sunt reprezentate de cosuri sau burlane de fum defecte sau necuratate (acestea provocand 2.335 de incendii - 34% din totalul acestora), instalatii electrice defecte sau improvizate (1.573 de incendii - 23%), mijloace de incalzire defecte, improvizate sau nesupravegheate (850 de incendii - 12%) si foc deschis (556 de incendii - 8%).

De asemenea, anul trecut, 352 de incendii la locuinta (5%) au fost provocate si de actiuni intentionate, alte 291 de incendii (4% din total), de fumat, iar alte 278 (4%) de cenusa jar si scantei provenite din sistemele de incalzire.

Reamintim ca, pentru protectia financiara in cazul in care locuinta este afectata de un incendiu, exista asigurarea facultativa a locuintei, pe care romanii ar trebui sa o aiba in vedere pe langa incheierea unei polite obligatorii PAD (care acopera doar riscurile catastrofale - inundatii, cutremur, alunecari de teren).




Share |


Editor: Adina TUDOR | Publicat pe 09.03.2018

Cele mai recente stiri:
» Este OFICIAL: Asigurarile de garantii sunt acceptate la licitatiile publice. Piata va intocmi un cod de bune practici
» 42 de grupuri de asigurari vor fi supuse unui nou Test de Stres
» CertAsig are un nou Director de Control Intern si Conformitate
» Despagubire de 500.000 de euro pentru o tanara ce a ramas imobilizata in urma unui accident
» Vocea industriei a fost auzita: Asigurarile de garantii vor fi acceptate la licitatiile publice
» Locuinte inundate si autoturisme avariate in 23 de localitati si in Bucuresti
» Conferinta "Insurance in Azerbaijan: New perspectives" incepe pe 20 iunie, in Baku
» Zeci de soferi mergand cu viteze excesive, depistati de politisti
» PRBAR a incheiat un protocol de colaborare cu Asociatia Brokerilor din Moldova
» Brasov - orasul cu cele mai multe locuinte asigurate. Cum a reusit aceasta performanta?







Create Account



Log In Your Account