Stiri externe

SUA: Soferii "nu se pot abtine" din a folosi telefonul mobil in timp ce conduc


Un raport cu privire la distragerea atentiei la volan, realizat de Zendrive, un start-up din SUA, subliniaza ca, anual, milioane de americani nu se pot abtine din a folosi telefonul in timp ce conduc si vorbesc, dau mesaje sau fac live-uri (inclusiv pe FaceTime) atunci cand se afla la volan, arata dig-in.com, care citeaza Bloomberg. Rezultatele studiului sunt cat se poate de ingrijoratoare, aratand ca este tot mai probabil ca soferii americani sa foloseasca telefoanele tot mai des atunci cand se afla la volan.

Anul acesta, compania a propus o noua abordare, asa ca a folosit datele a zeci de milioane de telefoane pe care le monitorizeaza si le-a combinat cu o auto-evaluare a soferilor: Cat de concentrat esti la drum? Verdictul ingrijorator: soferii americani nu au nici cea mai vaga idee cu privire la cat de des isi folosesc telefoanele in timp ce conduc. Cei mai distrasi dintre soferii monitorizati de Zendrive si-au dau calificative bune si, mai mult, o treime dintre acestia se considera "extrem de siguri" la volan.

"Este terifiant. Am construit aceste experiente cu un grad ridicat de dependenta si, acum, oamenii nu se pot abtine", a declarat Jonathan MATUS - CEO, Zendrive. Inainte de a lansa Zendrive - serviciu care ajuta companiile de asigurari sa identifice soferii cu un comportament inadecvat -, Jonathan MATUS a lucrat la aplicatia de mobil a gigantului Facebook. Practic, MATUS incearca acum sa scurtcircuiteze toata munca sa din trecut care i-a facut pe multi dintre noi sa ajunga dependenti de telefonul mobil.

Masinile complet autonome, care vor lasa oamenii sa se concentreze pe ecranele dispozitivelor mobile, nu vor aparea prea curand, dimpotriva. Legile care le interzic soferilor sa foloseasca dispozitivele mobile in timp ce conduc sunt neuniforme si dificil de aplicat. Intre timp, autoritatile de reglementare in domeniul sigurantei, companiile de asigurari si cele dedicate tehnologiei au ales o solutie punctuala, monitorizarea soferului, nu a masinii, in speranta ca aceasta constientizare va da roade.

In momentul de fata, Zendrive monitorizeaza 60 de milioane de telefoane mobile, adica 1 din 4 soferi din SUA. TrueMotion, unul dintre rivali, monitorizeaza distragerea atentiei la volan pentru 8 din cele mai mari 20 de companii care ofera polite auto in SUA. In plus, alti 30.000 de soferi au descarcat voluntar sistemul TrueMotion, in incercarea de a rezolva problema distragerii atentiei la volan. Un alt concurent Zendrive, Cambridge Mobile Telematics, monitorizeaza soferii pentru 35 de companii de asigurari.

Motivul din spatele acestui volum urias de date monitorizate il reprezinta faptul ca 1 din 5 asigurari auto incheiate in SUA ofera un potential discount pentru clientii care accepta sa fie monitorizati. Primele date sugereaza, potrivit sursei citate, ca aceasta constientizare poate fi un antidot eficient. Cambridge Mobile sustine ca nivelul de distragere a atentiei a scazut cu 35% in randul soferilor care isi verifica informatiile cu regularitate. "Simpla vedere a rezultatelor ajuta. Este ca si cum ai merge intr-un restaurant si ai putea sa vezi caloriile in meniu", spune Ryan McMAHON - Vicepresident of Marketing, Cambridge Mobile.

ConnectedTravel companie specializata in aplicatii pentru dispozitive mobile, a facut un alt pas inainte: recompenseaza zeci de mii de soferi din Las Vegas si San Diego daca acestia se comporta la volan exact cum se comportau inainte sa fie dependenti de telefoanele mobile. "Nimeni nu crede ca poti schimba comportamentul oamenilor - aceasta este o perspectiva comuna in industrie. Dar, atunci cand incepi sa lucrezi la constientizare, apare si impactul", subliniaza si Bryan BINIAK - CEO, ConnectedTravel.

Primele rezultate arata ca, in randul soferilor monitorizati de ConnectedTravel, se observa o reducere cu 40% a folosirii telefonului la volan. Mai mult, 4 din 5 soferi isi analizeaza zilnic comportamentul la volan. Companiile de asigurari care reusesc sa identifice cat mai bine tendintele de distragere a atentiei la volan au posibilitatea de a concepe un nivel al primei de asigurare specific riscului, mai ales in conditiile in care 20% dintre soferii care folosesc telefonul mobil la volan au mai multe dosare de dauna.

Zendrive sustine ca, in ultimul an, distragerea atentiei la volan a crescut cu 10%. Astazi, compania crede ca 1 din 12 soferi este dependent de telefonul mobil, folosind telefonul cel putin o treime din timpul total petrecut la volan, iar acest numar creste ingrijorator. In acest ritm, arata compania, 1 din 5 soferi va fi, peste 3 ani, dependent de telefonul mobil. "Este o epidemie masiva. Si, in mod cert, e o diferenta uriasa intre cum percep oamenii lumea si cum se comporta ei insisi", mai spune Jonathan MATUS.

Un studiu realizat de Volvo precizeaza ca cei mai multi dintre americani considera ca distragerea atentiei la volan e cea mai mare amenintare la adresa sigurantei rutiere, un risc mult mai mare decat conducerea sub influenta bauturilor alcoolice sau depasirea vitezei regulemantare. 1 din 3 soferi participanti la studiul Volvo spune ca, atunci cand se afla la volan, trec telefonul pe modul avion, iar 3 din 4 respondenti spun ca ar plati mai mult pentru o masina cu caracteristici speciale pentru a combate distragerea atentiei.


Share |


Editor: Cristian SUCA | Publicat pe 17.05.2019

Cele mai recente stiri:
» Investitiile in InsurTech au ajuns, in T2 2019, la 1,41 miliarde de dolari
» SUA: Costurile asigurarilor private de sanatate pentru familiile angajatilor au crescut, in ultimii 10 ani, cu 67%
» ALLIANZ: Incendiul, "cea mai importanta cauza a pierderilor provocate in sectorul de asigurari de constructii", la nivel global
» Studiu: 4 milioane de britanici n-ar mai putea achita chiria lunara sau ratele la creditul pentru locuinta, daca partenerul de viata ar muri sau s-ar imbolnavi grav
» "Micutul Theo", un dispozitiv telematic care foloseste energie solara, testat de companiile de asigurari auto din Marea Britanie
» Egipt: Autoritatile vor ca asigurarea impotriva riscului de divort sa fie obligatorie
» Marea Britanie: Cheltuielile de sanatate acoperite de asigurarile de calatorie, la cel mai mare nivel din ultimii 8 ani
» Swiss Re: Pierderile asigurate provocate, in prima jumatate a anului, de catastrofele naturale, estimate la 15 miliarde de dolari
» Swiss Re: Primele subscrise la nivel global pe segmentul de asigurari de viata vor creste, in urmatorii 2 ani, cu 3% anual
» Inteligenta Artificiala va genera, pana in 2024, o crestere de 1.500% a subscrierilor in asigurari la nivel global






Create Account



Log In Your Account