Reprezentantii Comisiei Nationale a Pietei Financiare (CNPF) au avut vineri, 22 iulie a.c., o intrevedere cu expertii misiunii Fondului Monetar International (FMI), care se afla intr-o vizita de lucru la Chisinau.
Oficialii au discutat despre progresele inregistrate de autoritatea de supraveghere nebancara in implementarea actiunilor incluse in Memorandumul de politici economice si financiare, incheiat intre Guvernul Republicii Moldova si FMI in anul 2021.
De asemenea, la sedinta au fost prezentate informatii referitoare la evolutiile sectorului asigurari si de creditare nebancara, inclusiv prin prisma masurilor si interventiilor CNPF in cadrul exercitarii atributiilor de reglementare si supraveghere, cu scopul consolidarii stabilitatii si sustenabilitatii atat sectoriale, cat si a pietei financiare per ansamblu.
Mentionam ca, in perioada 20-29 iulie 2022, misiunea Fondului Monetar International (FMI) va purta discutii la Chisinau cu mai multe autoritati din Republica Moldova in contextul primei evaluari a programului ECF-EFF, sustinut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) si Mecanismul de finantare extinsa (EFF). Discutiile vizeaza evolutiile economice recente si perspectivele, progresul atins in implementarea programului si riscurile cu care se confrunta economia.