Unul din cele mai importante si complexe segmente ale sistemului financiar national este piata financiara nebancara.
Prima piatra de temelie a acestei piete a fost pusa in 1992 prin infiintarea Comisiei republicane pentru piata hartiilor de valoare, care avea ca scop crearea pietei de capital. In urmatoarea perioada, institutia a trecut printr-o serie de transformari organizationale, iar la 12 noiembrie 1998 a fost adoptata Legea privind Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, astazi – Comisia Nationala a Pietei Financiare (CNPF), autoritate publica autonoma, responsabila fata de Parlament, care autorizeaza si reglementeaza activitatea participantilor pe piata financiara nebancara, precum si supravegheaza respectarea legislatiei de catre acestia.
Odata cu crearea CNPF, a inceput o etapa marcanta in edificarea pietei financiare nebancare, care a necesitat abordari noi si planuri ambitioase in vederea dezvoltarii tuturor segmentelor acesteia, inclusiv promovarea procesului de transformari si implementarea standardelor acceptate pe plan international.
Pe parcursul anilor au aparut, inevitabil, si diverse situatii nedorite cu provocarile aditionale, in cele mai multe cazuri generate de problemele cu care s-a confruntat sectorul financiar nebancar, dar in pofida acestui lucru, prin normele prudentiale si eforturile consolidate ale tuturor participantilor, CNPF a reusit sa faca fata problemelor, diminuand impactul si riscurile aferente, astfel incat consumatorii sa nu aiba de suferit.
24 de ani inseamna aproape un sfert de veac, perioada in care CNPF a cunoscut o evolutie continua in atingerea obiectivului de consolidare a pietei financiare nebancare. De-a lungul anilor, Comisia Nationala si-a fortificat echipa si astazi dispune de buni specialisti, care cu dedicatie si profesionalism inregistreaza noi performante in domeniu si asigura protejarea tuturor consumatorilor de servicii nebancare, cresterea increderii investitorilor, fiind constienti ca doar astfel piata autohtona poate deveni un autentic factor de progres pentru intreaga economie.
CNPF depune eforturi sa adapteze cadrul normativ national in domeniu la bunele practici si standarde internationale, fapt care permite pietei financiare nebancare sa devina una comparabila cu alte piete europene, iar infrastructura si activitatea participantilor – sa corespunda criteriilor si rigorilor relevante.
De-a lungul activitatii, CNPF a aprofundat interactiunea cu partenerii externi de dezvoltare si a beneficiat de asistenta consultativa oferita de Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Comisia Europeana, USAID, Banca pentru Reconstructii si Dezvoltare si alte institutii internationale.
Misiunea CNPF ramane actuala si astazi: promovarea politicii unice pe piata financiara nebancara, asigurand stabilitatea, competitivitatea si buna functionare a sectoarelor reglementate si supravegheate de autoritate, sporirea increderii in aceasta piata, in investitiile si instrumentele financiare, asigurarea protectiei consumatorilor, investitorilor, operatorilor, diversificarea serviciilor si instrumentelor financiare.
„Intreaga echipa a CNPF este constienta de schimbarile de anvergura institutionale ce urmeaza sa aiba loc in 2023, promovarea reformelor pe piata financiara nebancara fiind in continuare prioritare, iar eforturile echipei sunt si vor fi orientate in continuare spre asigurarea suprematiei legii, stabilitatii financiare, cresterii transparentei, promovarii educatiei financiare, constientizand ca o piata financiara dezvoltata si matura se bazeaza pe consumatori si participanti educati si informati.”, a remarcat presedintele CNPF, Cornelia COZLOVSCHI, cu ocazia aniversarii.